„Şi robul Domnului nu trebuie să se certe;
ci să fie blând cu toţii, în stare să înveţe pe toţi,
plin de îngăduinţă răbdătoare,
să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici.”
(2 Timotei 2:24,25)
Printre sfaturile pe care le dă apostolul Pavel lui Timotei se găseşte şi acesta, de a fi blând, şi chiar mai mult, de a învăţa şi pe alţii blândeţea. Această caracteristică, foarte importantă pentru creştini, arată cat de mult un ucenic se aseamănă cu Maestrul său, Isus Hristos. Iar din acest punct de vedere blândeţea poate fi privită ca un cumul de alte virtuţi care se manifestă în viaţa trăită de ucenic, în mijlocul oamenilor, dar mai ales în relaţie cu ceilalţi ucenici sau fraţi de credinţă.
Cazul lui Timotei, este cazul ucenicului chemat să fie conducător în Biserică. Deşi, din fire, Timotei pare a avea un temperament mai liniştit, mai blând, ceea ce îl recomandă pentru poziţia de slujbaş în Biserică, totuşi, Pavel îl atenţionează asupra pericolului de a deveni mai vehement decât este necesar. Situaţiile stresante şi provocatoare prin care trece un slujbaş, îl pot împinge uneori să nu se comporte cu blândeţe, faţă de cei care greşesc sau cei care se împotrivesc voit ordinii din poporul lui Dumnezeu.
Ne putem aduce aminte de Moise, robul Domnului, în misiunea grea la care a fost chemat de a conduce pe Israel în Canaan. Despre el se menţionează că, „era cel mai blând om de pe pământ”, şi cu toate acestea presiunea şi stresul îndelungat l-au obosit şi într-un moment delicat, ispitirea a fost foarte puternică iar Moise a răspuns cu nervozitate şi a acţionat pripit, ceea ce la costat intrarea în Canaan alături de poporul pentru care s-a sacrificat. Nu avem dreptul, câtuşi de puţin, să vorbim condamnator la adresa lui Moise, ci să încercăm să fim blânzi, în orice împrejurare, cel puţin atât cât a fost Moise şi vom vedea atunci cum funcţionează lucrurile…!