„Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi
în mijlocul vostru ca o doică
ce îşi creşte cu drag copiii.”
(1 Tesaloniceni 2:7)
Poziţia de conducător în poporul lui Dumnezeu este una de mare sensibilitate, care solicită fiinţa umană pe toate laturile. Pavel introduce imaginea cu doica pentru a ne ajuta sa înţelegem mai bine cum funcţionează lucrurile. Dacă doica, este şi mama copiilor pe care îi creşte, exemplul ei, pe plan uman, nu poate fi egalat.
Dragostea manifestată de ea în aceste condiţii, depăşeşte orice situaţie obişnuită din viaţa oamenilor maturi. Copiii necesită toată atenţia, grija şi dedicarea din partea mamei. Copiii minori, de cele mai multe ori, nu pot înţelege şi exprima deplin situaţiile prin care trec. Doica este chemată să inventeze tot felul de trucuri ca să poată depăşi nerăbdarea, neputinţa sau egoismul copiilor. Dar pentru că îi iubeşte face tot ce poate fiinţa umană spre a rezolva lucrurile. Ea nu se va supăra pentru orice motiv; nu va critica copiii pentru nebuniile lor; nu va abandona lucrarea pentru că este grea, ci va găsi mereu rezerve pentru a merge mai departe. Dragostea o face în stare să se jertfească cu atâta uşurinţă.
Pentru a înţelege cât de blând trebuie să fie cu ceilalţi, robul Domnului să mai privească încă odată la doică. Este momentul să luăm lecţii de la femeia-mamă.
„Atunci când vor simţi povara pentru suflete şi povara păcatelor pe care nu le-au săvârşit ele, femeile credincioase vor lucra aşa cum a lucrat Hristos. Ele vor considera că nici un sacrificiu nu este prea mare pentru a câştiga sufletele la Hristos. Oricine are dragostea aceasta pentru suflete este născut din Dumnezeu şi este gata să calce pe urmele Sale, iar cuvintele şi glasul lui vor fi talanţi întrebuinţaţi în slujba Învăţătorului…” (E. G. White – Evanghelizare, p. 465)