„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!” (Matei 5:5).
„Cei blânzi moştenesc ţara şi au belşug de pace.” (Psalmii 37:11).
În logica lumii acesteia, afirmaţiile de mai sus, reprezintă un adevărat paradox. Cum anume? Când toată lumea dă din coate; caută să apuce Pământul; jefuiesc Ţara; se bat pentru dreptatea lor, sau, devin agresivi în cele mai obişnuite lucruri. Unde să mai vorbim despre blândeţe? Unde mai este locul ei sau a lor (a celor blânzi)?
Nu, nu se poate; nu are logică să mai fi, azi, blând! Nu poţi face nimic; nu poţi rezolva nimic, cu blândeţea, ni se spune de către orice om din această lume.
Şi totuşi, Isus este blând şi smerit cu inima. Isus ne învaţă şi pe noi să fim blânzi. El ne arată, ne ajută şi ne cere să fim ca El, pentru că numai cei blânzi moştenesc pământul…
Este posibil ca aici să se împlinească proverbul popular, care zice: „Când doi se ceartă, al treilea câştigă”. Când oamenii se ceartă nu pot fi şi blânzi, în acelaşi timp. Aşa că, de cele mai multe ori, cei doi care se ceartă îşi consumă timpul cu lucruri care nu le dau satisfacţie. Ei au impresia şi speră că vor obţine satisfacţie, dar de cele mai multe ori este doar o himeră…
În schimb, cel blând şi umil ajunge repede să fie mulţumit cu ceea ce are şi aceasta îi umple sufletul de pace. El se poate bucura de ceea ce are şi nu se tulbură că nu are mai mult; că altcineva i-ar fi acaparat şi partea lui!
Luate lucrurile în alt sens, când reuşeşti sa-ţi înfrânezi pornirile, să-ţi controlezi plăcerile, să iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi, te vei umple de pace. Nu poţi explica cum, dar faptele sunt reale. Nu şti cum se produce acest fenomen, dar pacea cuprinde sufletul în mod îmbelşugat…
Aceasta-i fericirea blândeţii, aici şi acum. Dar ea mai are şi un alt sens, pentru atunci şi acolo!