„… Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă” (1 Petru 3:15).

A da socoteală despre nădejdea noastră; a mărturisi convingerile religioase; a face cunoscută credinţa, au totdeauna o componentă ce presupune că Isus este în centru. Oamenii au nevoie să-L vadă şi să-L cunoască pe Isus , nu convingerile, nădejdea sau credinţa noastră. De cele mai multe ori, aici se împotmolesc credincioşii, în încercarea de a da mărturie. Prea uşor şi prea repede accentul cade pe problema noastră, iar El este pierdut din vedere.

Adesea, este aşa de fascinantă descoperirea adevărului din Biblie, în comparaţie cu situaţia de dinaintea cunoaşterii lui, iar noi nu înţelegem că pe ceilalţi nu-i interesează cât de entuziasmaţi suntem. Dacă este ceva care să-i impresioneze, se referă la cât de blânzi am devenit după ce am descoperit, ceea ce am descoperit…!

Iată de ce Petru îndeamnă pe începătorii în ale credinţei să fie dispuşi a face cunoscut ce au descoperit despre Isus, dar cu multă seriozitate (temere) şi în maniera cea mai blândă cu putinţă. Nici o nuanţă de agresivitate verbală sau autoimpunere să nu mai fie în manierele creştinului, atunci când comunică adevărul. Ca să nu mai vorbim de tonul condamnator sau justiţiar, pe care îl au aşa zişi, zeloşi pentru Hristos.

A-L prezenta pe Isus în alt spirit decât cel al lui Isus, care ne-a învăţat să fim blânzi şi smeriţi, înseamnă mai mult rău decât bine pentru sufletele care ascultă. Parodia mărturisirii este mai periculoasă decât lipsa mărturisirii.

„Dacă ne autoimpunem să dăm mărturie, ne simţim de obicei straniu. Cei care ne ascultă se îndepărtează sau se simt iritaţi”

„Nu Îl putem face cunoscut altora pe Domnul Hristos, prin intermediul argumentelor. Prietenii noştri nu vor fi dispuşi să ne asculte explicaţiile dacă nu L-au văzut pe Hristos în noi. Pe de altă parte, dacă religia noastră este o ilustraţie a vieţii Sale, nimeni nu va reduce credinţa noastră la un set de opinii sau idei. Oamenii vor dori să aibă şi ei o astfel de viaţă.

Această ultimă generaţie de locuitori ai pământului are nevoie să înţeleagă cum se potriveşte adevărul mântuitor al lui Dumnezeu la situaţia lor”

(Edward Heppenstall – Mai aproape de Dumnezeu (Devoţional 2015) pag.127 şi 151).